Bacău: Trei oameni au murit, după ce planșeul unei ferme agricole s-a dărâmat (GALERIE FOTO)

Bacău: Trei oameni au murit, după ce planșeul unei ferme agricole s-a dărâmat (GALERIE FOTO)
Trei oameni au murit, după ce planșeul unei ferme agricole s-a dărâmat
Publicat: 02/11/2023, 11:42

Trei oameni au murit, după ce planșeul unei ferme agricole s-a dărâmat, în județul Bacău, anunță ISU Bacău.

„În cursul acestei dimineți, pompierii băcăuani au fost solicitați să intervină în comuna Stănișești, în urma unui apel primit pe SNUAU 112, care anunța faptul că trei persoane au fost surprinse sub dărâmături, după ce planșeul unei ferme agricole s-a dărâmat”, a transmis, joi, Inspectoratul pentru Situații de Urgență (ISU) Bacău.

La locul solicitării, s-au deplasat de urgență o autospecială de stingere, o ambulanță SMURD, o autospecială de descarcerare, containerul de căutare-salvare și două ambulanțe SAJ.

Trei oameni au fost găsiți fără suflare sub dărâmături

Ajunse în teren, echipajele operative au acționat pentru extragerea persoanelor prinse sub dărâmături.

„Acestea au fost extrase succesiv, în stare inconștientă, fiind predate echipajelor medicale pentru efectuarea manevrelor de resuscitare.

Din nefericire, în ciuda eforturilor depuse de echipajele medicale, cele trei victime nu au răspuns manevrelor de resuscitare, fiind declarat decesul”, a adăugat ISU Bacău.

Poliția a deschis o anchetă.

Otilia Serescu
Absolventă a Universității „Alexandru Ioan Cuza” din Iași, Facultatea de Jurnalism și Științe ale Comunicării, Otilia Serescu a debutat în mai mult
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Președintele iranian Ebrahim Raisi a murit într-un accident de elicopter
Experimentata Raicu l-a 'prins' pe şefuleţ! Ce a făcut micuţul pervers înainte de întâlnire
Unde s-a refugiat și ce s-a ales de Maria, femeia de care a divorțat Mihai...
El este fotbalistul român care a murit în accidentul cumplit de la Băița. Denis nu...
Traian Băsescu: Ar fi o mare greșeală a României să nu dea Ucrainei un sistem...
Celebrul cântăreț a aruncat bomba: ”Vreau un copil-clonă!”+ ”Am patru fete, culese de pe stradă!”
Dieta simplă a „Mamei Natură” | Ce mănâncă Roxana Ionescu, pentru a se menține în...
Un sat montan din Europa introduce taxă de intrare pentru turişti, din cauza celor care...
Bunicul Florentine, feta ucisă la Sibiu, detalii șocante! "Nu a mers la..."
Cine este Florentina, tânăra de 21 de ani, care a sfârșit ucisă de iubitul cu...
Ce bust, ce posterioare! Divele sunt bine tare din cap până în picioare
Când intri pe autostradă, dai semnal STÂNGA sau DREAPTA? Ce semnale luminoase sunt impuse de...
Ieftine şi proaste? Xiaomi SU7, maşina electrică a Chinei cu vânzări record, s-a stricat după...
Marea IUBIRE a lui Nikola Tesla! „Dintre toate, cel mai mult mi-a plăcut...
Stăpânii de pisici sau câini au interzis. Sunt amenzi uriașe pentru toți proprietarii
Vine ciclonul. Ploi, vijelii și grindină
Ilona Brezoianu și-a ales rochia de mireasă. Florin Ristei: „O să plâng când o să...
Informații șocante despre presupusul ucigaș al fetei de la Sibiu. Tânărul ar avea probleme psihice:...
Culiță Sterp a apelat de urgență la mama Geta! Cu ce bunătăți s-a dus femeia...
„Am interzis orice remarcă despre ei când sunt și eu de față” Cum a reușit...
BANCUL ZILEI: - Bulă, cocoșul tău de ce nu cântă dimineața? - Pentru că este...
S-a confirmat: exercițiile fizice încetinesc percepția asupra timpului!
×